Piata globala de comert electronic a crescut semnificativ, dupa ce, in perioada de criza, consumatorii si companiile cauta magazine care sa ofere reduceri, anunta un nou raport.
Raportul mai arata ca recesiunea a reprezentat o noua etapa in comertul electronic, cu vanzari in crestere in Europa, Statele Unite si China, in timp ce magazinele traditionale se confruntau cu o contractare a numarului de consumatori.
"Criza economica a oferit comertului online o crestere, dupa ce consumatorii au cautat modalitati de a reduce cheltuielile prin achizitionarea online de articole", anunta OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica), care a adaugat ca reducerile pot fi substantiale.
Studiul arata ca utilizatorii din Marea Britanie, Germania si Franta pot economisi pana la 17% prin achizitionarea de electronice, DVD-uri si articole vestimentare de la platforme online decat in magazine fizice. In Statele Unite vanzarile online pentru 80 de retaileri au crescut in medie cu 11% in primul trimestru din acest an, arata un alt studiu.
In Romania rata de penetrare a Internetului este de 36%, iar in jur de 50% dintre internauti au folosit Internetul macar o data pentru cumparaturi online, mai mult cu 22% fata de 2006, potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare poloneza Gemius Research.
Potrivit aceluiasi studiu, 96% dintre utilizatorii romani de Internet sunt constienti de posibilitatea de a cumpara online, iar doar 3% dintre ei nu ar face achizitii prin Internet.
Tags: comert online, comert electronic, ecommerce, criza economica, magazine online, vanzari online, afaceri la cheie, afaceri online